0728001177 [email protected]

Uleiul de cocos este indiscutabil unul dintre cei mai buni agenti de hidratare. Devine solid daca temperatura camerei este mai mica de 24 de grade, dar, de obicei isi mentine forma lichida in regiunile tropicale, unde cresc cocotierii. Uleiul de cocos solidificat are o textura lejera, nu se simte lipicios sau gras pe piele.

Uleiul de cocos se topeste pe piele imediat dupa aplicare, fara sa lase reziduuri. Patrunde rapid in porii pielii, hidratand in profunzime.

Cum sa-l folosesti:

Daca ai pielea uscata, aplica uleiul de cocos pe fata, dupa ce a fost proaspat spalata si tamponata usor cu un prosop. Ai nevoie de o cantitate mica deoarece uleiul se intinde foarte usor. Pune in palma doar 1/4 de lingurita de ulei si freaca palmele intre ele.
Aplica uleiul pe fata cu ambele maini, masand delicat. Asteapta 5-10 minute pentru ca uleiul sa se absoarba in piele, apoi sterge excesul cu un prosop din bumbac. Un strat subtire este suficient pentru a preveni pierderea nivelului de hidratare a epidermei.

Chiar daca ai tenul gras, tot poti beneficia de efectele hidratante ale acestui ulei. Excesul de sebum este, de cele mai multe ori, rezultatul hidratarii necorespunzatoare a pielii. Este modul in care corpul incearca sa previna deshidratarea suplimentara. Totusi, excesul de sebum poate afecta pielea, ducand la aparitia comedoanelor si acneei, mai ales cand pielea uscata formeaza dopuri de keratina peste foliculi.

In cazul tenului gras, aplica ulei de cocos cald pe fata si gat, dupa ce te-ai spalat cu un sapun bland. Lasa uleiul sa actioneze timp de 15 minute. Spala fata cu apa calda si usuca pielea cu un prosop. Repeta procesul timp de cateva zile, pentru ca pielea sa se obisnuiasca. La inceput, s-ar putea sa observi o intensificare a acneei, dar o poti ignora daca nu este prea severa. Pana la urma, pielea va incepe sa isi reduca secretia de sebum.